Pentru că au o frumuseţe caracteristică numai lor. Pentru că sunt blânzi. Pentru că sunt cu mult mai inteligenţi decât ni se par. Pentru că mânjii de măgar au o gingăşie şi drăgălăşenie irezistibilă. Pentru că abuzurile oamenilor la adresa lor ne provoacă în egală măsură indignare şi compasiune. Pentru că epitetul peiorativ „măgarule” este unul fals, care nu are nimic de aface cu acest modest văr al cailor şi zebrelor. Pentru că banalul, la prima vedere măgar, a avut o imagine nebănuit de complexă şi interesantă în simbolistică, religii şi folclor. Şi pentru multe alte aspecte pe care le veţi descoperi în acest articol!
Simpaticul animal a fost perceput şi de români strict prin prisma pe care aceştia interpretau comportamentul său. De câte ori nu am auzit: -Măgarule!, -Nu fi măgar,-Ce măgărie!, şi lista ar putea continua.
În folclorul românesc vechi, figura măgarului este lipsită însă de conotaţii strict benefice sau malefice, deşi întâlnim şi aici imaginea unui animal christic.
„Măgarul are trei cruci pe spate pentru că a purtat în spinare pe Cel care a purtat crucea pentru noi”, după cum notează etnologul Tache Papahagi în lucrarea sa, Mic dicţionar folcloric.
Artur Gorovei, în al său volum, Credinţi şi superstiţii ne spune că:
„Dracul nu poate să facă niciun rău cuiva, deşi s-ar afla într-un loc primejdios, dacă are un măgar lângă dânsul”. Până astăzi, strigătului şi comportamentului măgarului i se acordă puteri oraculare, mai ales în meteorologia populară.
0 comentarii: